Despre imagini
Mi-e ceva mai usor sa vorbesc despre imaginile astea, despre ce incerc sa fac cu ele, decat despre mine, desi tot pretentios suna.
Ceea ce numesc mai jos "fotografii" de fapt inseamna "pozele mele". Ceea ce numesc "fotografie", inseamna "sa bati strazile in cate o zi, cand nu esti la munca si sa declansezi mai mult decat ti-ai dori, urmand sa mai selectezi rebuturile acasa".
As putea zice ca habar nu am de ce fotografiez, ar fi cea mai simpla explicatie. A doua pe scara asta, a simplitatii, e ca MIE mi se pare ca mi-e cea mai accesibila forma de exprimare, dupa scris. N-am fost in stare sa desenez ori sa pictez niciodata. Sa cant nici atat. Sa dansez si mai "nici atat", a se citi "dezastruos".

S-a intamplat, fericit, sa ma intalnesc cu fotografia si sa simt ca pot face asta. Nu ca munca de zi cu zi, nu ca stil de viata, nu ca misiune. Dar nu putem fi toti Cartier-Bresson, nu?
Imaginile de pe aici sunt in general din Iasi, cateva in Bacau, Bucuresti ori de pe la mare. Sunt mai degraba din week-enduri si de prin concedii. In afara de sectiunile de familie, oamenii care apar in ele nu stiau ca vor fi fotografiati (in afara imaginilor unde contrariul este evident) sau de ce.
Stiu toate povestile legate de intimitate si de dreptul la propria imagine si nu e vorba ca nu-mi pasa de conceptele astea, doar ca mi se pare ca ce fac eu nu are legatura cu lucrurile astea. Cel putin nu in contextul asta.

Nu incerc decat sa surprind un Moment, in care natura umana, nu individul in sine, in care Orasul, nu o cladire anume, se dezvaluie.
In rest, totul e o joaca, relaxare, plimbare si discutii ca intre baieti.

Ar mai fi o discutie, care iar nu poate fi aprofundata prea mult fara a ajunge la clasicul "Mie imi place, ce stii tu?" sau "Ba pe-a ma-tii!". Cea legata de alb-negru vs color. In cazul meu exista iarasi 2 explicatii, suficient de simple.
Cea mai simpla e ca am vazut footgrafi care fac fotografie color si nu se compara cu ce numesc EU color, asa ca mai bine sa-i las pe ei.
Apoi ar mai fi si o asumare, care vine dintr-o preferinta. Nu, nu mi se pare ca e ca si cum as face filme mute la 50 de ani dupa ce a aparut sunetul, ci mi se pare ca e ca si cum as picta cubist desi a existat Rembrandt.
Pur si simplu e o modalitate de exprimare in cadrul formei de exprimare care e fotografia. Pur si simplu exista lucruri care se exprima mai bine alb-negru. Pana la urma in cate feluri poti manipula Momentul de care vorbeam mai sus?
In concluzie, alb-negrul a inceput ca o limitare tehnica, dar a supravietuit ca o alegere.



© cristian baltatescu 2009 | xhtml