Wednesday, March 23, 2016

Despre prejudecati 2

Mi se invart de o saptamana in cap niste ganduri pe care simt ca am nevoie sa le descalcesc. Pentru ca am dezbatut ori singur in cap cu interlocutori imaginari ori fata in fata cu unii reali am sa incerc sa sumarizez niste concluzii structurate.

Sa dau totusi un pic de context.
Acum o saptamana m-am intors din India, am stat vreo 7 zile. Am fost intr-o fuga la o nunta, o plimbare cu elefantii, o vizita grabita la Tah Mahal si o cina amuzant de scumpa la Pizza Hut, ca sa sumarizez intr-o propozitie. Nu a fost deci nici pe departe o calatorie initiatica, insa sa ne intelegem, India e asa cum o spune si sloganul: INCREDIBILA.

Din intamplare am fost in Rajasthan, care alaturi de Punjab, e considerat originea triburilor care au plecat in jurul anului 500 e.n. spre vest, in valuri, ajungand pe la 1200 in Balcani. De pe la 1500, cel putin in Principatele Romane, ei au fost robi (sclavagismul il rezervam Americii, noi folosim notiuni mai romantice ca “robia”). Sunt liberi, oficial, de la 1856. Daca nu e clar, vorbesc despre tigani, romi, rromi, roma etc.
Afland asta, vazand si pozele in care asemanarile fizionomice sau culturale intre cele doua grupuri sunt evidente, prieteni, amici sau cunostinte s-au exprimat vis-a-vis de tigani.

O alta coincidenta a fost interpretarea superficiala din presa noastra a unor declaratii a ministrului de externe al Indiei cu ocazia primirii unei delegatii a romilor in cadrul unui festival multicultural, ministru care numea poporul romani copiii Indiei. Nu, nu le oferea cetatenie si nici nu se pune problema sa-i ia cineva “inapoi”.

Sa incepem cu niste cifre brute si aparent fara legatura.
In timpul regimului Antonescu intre 25.000 si 35.000 de tigani au fost deportati, 11.000 au murit.
La ultimul recensamant romii se regasesc in proportie de 3.3% in populatia Romaniei, asta e cifra oficiala. N-or fi 3%, or fi 5%,6% , 10%. Depinde de unde cauti cifre. Cele oficiale, interne, sunt mici, cele mai mari vin de la organizatii independente de afara.
Aproape 70% din ei traiesc in saracie.

Analfabetismul in randul lor e undeva intre 25% si 90% (aparent lumea vehiculeaza cifre foarte diferite).
80% din copiii nescolarizati sunt romi iar 36% din toti romii sunt analfabeti functional (stiu literele, citesc dar nu inteleg nimic din ce citesc).

Intre varstele de 15 si 18 ani romii au o prezenta scolara de 36% fata de 79% in randul celor declarati ca romani.
In 2011 60% din copiii romi invatau in scoli sau clase segregate.

Rata somajului in randul populatiei masculine e mai mare cu 25% la romi, iar cei care au totusi serviciu sunt platiti in medie cu 55% la suta mai putin decat populatia majoritara. Intr-un studiu facut de Fundatia Soros in 2011 doar 3% din cei someri spuneau ca nu si-au cautat loc de munca (lipsa educatiei sau a unor calificari era reprezentata de 12% din acelasi total al somerilor, iar 10% considerau ca au esuat pentru ca au fost discrminati).

Speranta de viata in randul romilor e cu cel putin 5 ani mai mica, mortalitatea infantila e de 3-4 ori mai mare decat media nationala, aproximativ 50% din copii nu sunt vaccinati si 40% sunt subnutriti. 3% din ei sunt inscrisi in crese si 20% in gradinite.

Procentul celor care traiesc la periferia localitatilor e cu 22% (68%) mai mare decat a majoritatii iar 72% din drumurile din comunitatile de romi sunt neasfaltate fata de 48% in cazul celorlalte grupuri.

Intr-o lume ideala as fi incheiat aici dupa cifrele astea. Dar nu traim intr-o lume ideala. Traim intr-o tara inca dominata de prejudecati si intoleranta. De care suntem raspunzatori noi si pe care le perpetuam noi de la o generatie la alta. Ca si frica, prejudecatile si intoleranta nu au baze rationale, ci emotionale. Si genereaza reactii la fel de emotionale pe care credem ca le argumentam rational, dar de fapt o facem folosim rationamente circulare.
Pentru ca deja e clar unde vreau sa ajung vis-a-vis de cifrele de mai sus stiu deja la ce se gandesc unii dintre voi: Dar Cristi, tiganii nu vor sa se integreze, tiganii nu-si dau copiii la scoala, tiganii fura in loc sa munceasca!
Asa ca nu am de gand sa polemizez. Nu vreau sa imi argumentati cele de mai sus. Pentru emotii cititi postul anterior care are aproape un an.

O sa fac insa o concesie. O sa admit ca e un cerc vicios, care ar trebui deja sa fie evident din cifrele de la care am pornit: romii nu merg la scoala si nu beneficiaza la maxim de educatie, deci au un grad de ocupare e scazut, partial si din cauza discriminarii, deci sunt saraci si nu au bani sa-si trimita si sa-si tina copiii la scoala iar copiii lor nu vor avea o sansa la un loc de munca mai bine platit. Si asa mai departe.

Unii dintre voi veti avea aceeasi reactie, pentru ca prejudecatile se deprind usor si se elimina greu: Dar Cristi, ei nu vor sa profite de sistem si de programele menite sa sporeasca gradul de incluziune sociala! Sa plece, sa dispara, sa-i alungam, sa-i marginalizam, sa-i bagam in puscarii sau in lagare!

Problema cu cercul vicios e ca se hraneste singur.

Problema romilor este lipsa educatiei. Solutia e tot educatia. Stiu, suna prea simplu si afirmatia asta e atat de uzitata incat si-a pierdut valoarea de adevar. Insa daca veti admite ca cercul vicios e real si daca cititi din nou cifrele ar trebui sa vedeti ca unii factori sunt externi comunitatii in discutie si traditiilor ei. Romii nu sunt vinovati ca desi invatamantul in Romania e teoretic obligatoriu pana in clasa a XII-a abandonul scolar e in floare pentru ca statul da legi dar nu si le asuma de fapt.
Ei nu sunt vinovati ca inspectoratele tolereaza clasele segregate carora li se aloca invatatori mai slabi sau ca un rom are clar sanse mai mici la angajare. Ei nu sunt vinovati ca primarii nu au dus asfaltul pana in satele de tigani.

Lucrurile astea li se intampla lor, nu sunt din cauza lor. Li se intampla din cauza noastra. Pentru ca suntem intoleranti si pentru ca nu reusim sa privim dincolo de prejudecati. Ceea ce invarte cercul asta vicios, motorul lui sunt prejudecata si intoleranta noastra. La capetele procesului disfunctional pe care l-am descris sunt lipsa de educatie a doua generatii si ceea ce lipeste capetele si face cercul cerc sunt aceste doua comportamente ale societatii din ziua de azi. As putea face si un grafic.

In cercul asta vicios nu sunt implicati deci numai romii. Ar trebui sa fim macar sinceri si sa acceptam asta. Suntem si restul acolo.

Si atunci intrebarea cea mai importanta e cine rupe cercul. Daca ei sunt sub-oameni, daca nu ii consideram egalii nostri, daca sunt sub-educati, de ce asteptam de la ei sa rupa cercul asta?
Dar Cristi, vor spune unii dintre voi, de ce sa o facem noi daca ei nu isi doresc asta si nu fac eforturi pentru asta, ce le datoram noi?

Din pacate vorbeste prejudecata din nou. Unii fac sau incearca sa faca asta, vedeti primul PS de mai jos. Mai toti parintii romi vor o viata mai buna pentru copiii lor, pentru ca (SOC!) si ei isi iubesc copiii. Si nu, statul nu le datoreaza nimic in plus decat datoreaza “majoritatii”. Dar nici in minus. Ei sunt la fel de romani ca si noi, ei exista aici dinainte sa existe statul national Romania. Au fost marginalizati, exploatati si exterminati inainte si dupa constituirea statului roman. Ei nu au trcut granita ieri, nu e dreptul nostru sa-i alungam in neant sau sa ne asteptam sa-i ia India inapoi. Ei sunt aici dinainte ca albii sa colonizeze Americile.

Problema e ca statul asta roman, a creat un cadru legal pe alocuri nerealist, dar care pregateste comunitatile de romi pentru esec. Si asta din simplul si unicul motiv ca statul suntem noi. Inspectorii scolari, directorii din birourile de ocupare a fortei de munca, secretarii din ministere, politistii, primarii, presedintii de tara (“tiganca imputita”), toti astia suntem noi, proveniti din familiile noastre. Si unii suntem intoleranti si unii avem prejudecati. As putea scrie un articol la fel de lung despre intoleranta sanatos-taraneasca care inca zace in noi, cu exemple.

Si atunci, repet, cine trebuie sa rupa cercul asta vicios?
Si nu, ce spun eu nu e o utopie. Exista in Romania organizatii si proiecte de succes in domeniul educarii si includerii sociale a romilor. Trebuie doar sa vrei sa afli despre rezultate. Dar o mana de oameni nu pot face mai mult daca noi, statul si societatea adica, nu ne asumam asta.
Pe scurt, e mai complicat sa faci ceva decat sa te plangi.

Pot admite ca multe din comunitatile de romi functioneaza defectuos, ca au probleme cu igiena, cu legea, ca isi exploateaza copiii, ca se complac (lucruri intalnite in aceeasi proportie si in satele de romani, sa fim sinceri cu noi insine). Deci avem un bolnav analfabet prabusit pe trotuar si cumva ne asteptam sa se ridice singur de par in sus, sa isi prescrie medicamente, sa citeasca prospectul, eventual sa se opereze singur si asta doar pentru ca ne face mizerie pe jos si noi nu vrem sa ne murdarim.

Daca vrem sa se schimbe ceva trebuie sa ne asiguram ca toate grupurile etnice si sociale din Romania au acces real la educatie inca de la gradinita. Cu asta suntem toti de acord, nimeni nu  poate nega asta. Cand incepi sa gasesti cazuri particulare si accepti ca o stare de fapt ca o anumite etnie sau comunitate nu e “in stare” sa faca asta, sau macar dai din mana a lehamite, atunci actionezi in baza unei prejudecati.

Tiganii au fost sclavi, apoi au fost liberi in teorie, dar prejudecata s-a perpetuat, datorita ei au fost marginalizati si tinuti in saracie si privati de educatie. Si acum, romanul modern se mira, se indigneaza sau se dezgusta de starea in care se gasesc ei.

Din fericire, spre diferenta de frica, care are fundamente fiziologice in noi, prejudecatile sunt doar o pojghita, un comportament automat, pe care l-am preluat de la parintii nostri si de la restul societatii in perioada copilariei. Tot prin educatie, de data asta a majoritatii, se schimba asta.

Nu, nu sunteti obligati sa faceti nimic. Dar daca alegeti asta, ca nici macar sa nu incercati sa va educati copiii in alt spirit decat cel traditional-intolerant, ar fi mai corect sa nu va mai plangeti.

PS. Daca vreti sa vedeti un raport care descrie niste succese fix in directia asta, cititi aici. Cu riscul de a parea arogant, fara educatie, cum ziceam mai sus, si fara documentare nu vom scapa de prejudecati. Cititi PDF-ul ala, nu frunzariti. Cititi si incercati sa intelegeti sau macar sa va intrebati. Altfel, veti lasa prejudecatile sa va ghideze si, mai grav, le veti da mai departe generatiilor urmatoare.

Ar fi acolo si lucruri mai subtile de observat, cum ar fi faptul ca parintii romi isi doresc o viata mai buna pentru copiii lor, isi doresc ca acestia sa mearga la scoala. Sau ca finantatorii majoritari in programul ala sunt privati si ca inca se intampina dificultati in administratia locala sau centrala in a schimba niste modele si prioritati.

PPS. Un exemplu pozitiv legat de statul roman poate fi povestea de succes, recunoscuta si de Europa, legata de reforma orfelinatelor. Dintr-o tara care trata copiii din orfelinate un pic mai bine decat niste animale, tot pe baza nepasarii si a prejudecatilor, am ajuns sa fim un exemplu pozitiv in doar 20 de ani. Deci putem. Totul e sa ii acceptam ca oameni.

PPPS. Doar in aparenta problema romilor seamana cu cea a imigrantilor musulmani si cu cea a minoritatilor musulmane din Europa. Doar in aparenta. Mai degraba seamana cu problema negrilor in US (si acolo cumva suntem de acord ca nu e bine ca albii sa discrimineze negrii si nu e frumos ca i-au tinut in sclavie si le dadeau drepturi mai putine decat cainilor de vanatoare). Pe scurt, doua argumente:

  1. Romii nu au venit ieri prin Grecia si Turcia. Nu exista diferente de religie sau pretentii teritoriale cand vine vorba de ei. Sunt doar vinovati ca nu sunt Daci adevarati se pare si de aia ni se pare ca nu le datoram nimic decat asteptari. Unii nu vor decat sa fie tratati ca niste oameni.
  2. Daca nu vrem totusi sa vedem vreodata sentimente mai radicale in randul romilor hai sa nu facem aceleasi greseli de care acuzam acum tari din UE care au permis ghetoizarea musulmanilor.

PPPPS. Am incercat sa bazez articolul asta pe argumente, cifre si ratiune. Am evitant intentionat povestile lacrimogene, fabulele moralizatoare, legendele urbane sau exemplele personale. Asta pentru ca toate alea sunt inca interpretate prin prisma prejudecatilor noastre.

PPPPPS. Nu, nu ma intereseaza ce bani au furat Madalin Voicu si cu Paun din fondurile pentru romi. Pana sa fure asociatiile de romi cat au furat politicienii romani Romania mai este un pic.

posted by Cristi at 12:17 pm  

Wednesday, April 8, 2015

Despre prejudecati

Ultima data la urgente (cine are copii se invata si cu astea) discutam relaxat si amuzat cu o familie de romi despre cutremure. Ea ma anunta ca la televizor au anuntat ca vine cutremurul cel mare, iar el era convins ca in Bucuresti pe stadioane s-au adus saltele. Ei erau acolo cu un baietel racit bocna, eu cu Victor si o problema minora, dar specifica lui, care macar e buna ca poveste amuzanta in familie sau la o bere (un os de peste).

M-am surprins observand ca si ei isi iubesc copilul exact ca “noi”. Si apoi m-am iritat. Ca ce trebuiau sa-si iubeasca copilul, ca girafele, ca fluturii? M-am auto-educat sa nu am prejudecati fata de minoritati, de orice fel. Ma irita caderea in aceleasi atitudini eterne cand vine vorba de romi, homosexuali, persoane cu handicap, maghiari sau orice alte grupuri despre care noi (aceeasi “noi”) decidem ad-hoc ca ei reprezinta pe moment (la scara istoriei sau societatii) “altceva”.
Dupa ce mi s-au nascut copiii am inceput sa vad ca abia dupa moartea lor se vor schimba lucrurile astea, noi suntem deja prea atinsi, intoleranta e sadita in noi de alte vremuri. Si oricum, conditia neaparat necesara e ca noi sa ii educam altfel.

Am considerat tot timpul ca visele alea in care nu ca esti convins ca sunt reale dar in care nici nu-ti pui problema metafizica daca ce ti se intampla e real sunt o simulare perfecta a unei situatii. Si ca deci te poti evalua cum ai reactionat in situatia pe care temerile, dorintele sau frustrarile tale au generat-o intentionat.

Azi noapte am visat ca e noapte si dorm si ca aud cum cineva intra in casa pe usa din fata. Si ca pana ma trezesc eu hotul apuca sa si iasa. Am fugit dupa el afara si am apucat sa-l vad cum iese pe poarta.
Era o tiganca in fuste care s-a urcat apoi grabita intr-un taxi pentru care creierul meu n-a putut inventa un numar coerent.

De ce o tiganca? De ce n-am inventat alt hot?
Oare sa ma intreb si de ce musai era ajutata sa fure din locuinte de un taximetrist?

posted by Cristi at 9:04 am  

Wednesday, December 31, 2014

Fotografie in culori

Sunt -15 grade, un cer ca sticla si un soare taios, conduc spre Bacau. Zapada incepe sa se coloreze din alb curat in cel mai cald portocaliu posibil. Incepe apusul.
Masina inca nu s-a incalzit de tot, sau eu nu m-am incalzit, si constientizez ca inca mi-e frig la picioare fix inainte de a-l auzi pe Cohen:

An Eskimo showed me a movie
he’d recently taken of you:
the poor man could hardly stop shivering,
his lips and his fingers were blue.
I suppose that he froze
when the wind took your clothes
and I guess he just never got warm.

Umbrele sunt deja lungi, portocaliul ala incepe sa coloreze gardurile si tabla acoperisurilor si ma gandesc ca as vrea sa fotografiez asta.

Si aparatul e in portbagaj, sigur e inghetat, sta de dimineata acolo.
As vrea totusi sa pastrez cumva ce vad, insa estimez ca soarele mai are maxim jumatate de ora sa treaca dincolo de dealurile moi din stanga mea si ma intreb cum ar arata stejarii de la Trei Iazuri in lumina asta irepetabila.
Si nu am unde sa opresc, banda din dreapta mea e ocupata de un mal de zapada de un metru si oricum nu ma pricep la peisaje.

Nu adie nici un metru de vant si fumul caselor se ridica anesteziat iar apusul il coloreaza fix in culoarea pe care ar avea-o vata de zahar cu vanilie daca ar exista.
Si tot nu pot opri, fumul oricum nu se repeta niciodata nici el, n-ar mai avea aceeasi forma cand as declansa.

Soarele atinge deja buza dealurilor, sare si se ridica dupa cum ii dicteaza relieful derulant, habar n-am insa daca sunt singurul care vede toate astea.
Si stiu ca oricum daca as pune aparatul la ochi scena ar aparea brusc banala, decupata prin obiectiv.
Si cerul asta n-ar mai avea niciodata aceeasi culoare (inexistenta), indiferent de monitorul pe care ar ajunge poza.
Si alte scuze.

Spectacolul se incheie, portocaliul se inchide si imi amintesc cum trageam o concluzie odata, uitandu-ma pe geam intr-un autocar plin de fotografi, ca oricum cele mai bune fotografii sunt cele pe care doar le vezi, dar nu le faci.

Asa ca scriu asta.

posted by Cristi at 5:45 pm  

Saturday, January 1, 2011

Despre cunoastere

 cnv000024.jpg

Cand vorbim despre cunoastere, noi, ca vestici, ne gandim instinctiv la stiinta, uitand ca exista scoli si traditii de mii de ani dedicate aceluiasi subiect, cunoasterea, si care nici nu isi pun problema sa gandesca in termenii restransi in care gandeste vestul.

Nu, n-am sa fac tocmai EU apologia misticismului, vreau doar sa subliniez ca uneori cunoasterea nu inseamna  numai cifre, rapoarte si experimente. Poate ca uneori pentru o viziune completa asupra lumii ai nevoie de macar doua puncte de veder, de doua unghiuri. De doua nuante. Asa cum pentru a percepe adancimea ai nevoie de doi ochi, e posibil sa poti avea nevoie de doua cai diferite prin care sa obtii informatii.

Si oricum, chiar si asa, uneltele nu sunt utile in sine, harta nu e teritoriul, cuvintele sunt imprecise, iar imaginea, oricat de ‘treide’, e doar o iluzie.

posted by Cristi at 10:25 am  

Wednesday, December 29, 2010

Despre carti

img_3642.jpg

Cand aveam vreo 12-13 ani m-a intrebat, ironic, un baiat mai mare din cartier la ce ma tot duc atat la biblioteca, ce-mi trebuie atatea carti?

E drept ca si eu greseam. Ma duceam o data la o saptamana, sau doua, si imi luam 3-4 carti, desi norma nescrisa era undeva la 2. Mama unui alt vecin si prieten era bibliotecara si imi spusese sa le zic celorlalte doamne sa zic ca ma cunoaste tanti Mariana. Nu stiu daca are rost sa masuram ce am facut fiecare in viata. Eu am ramas aici, cu calculatorul si cu cartile, el, care tragea in mine cu cornete cu bold, e pe undeva prin Italia.

Habar n-am cu ce s-a ales el, eu m-am ales cu Preda, Stanescu, Popescu, Vonnegut, Kazantzakis, Fowles, Dick, Herbert, Zelazny, Blaga, Eliade, Cohen, Kerouac, Jerome, Makine, Sabato, Marquez, Hawking, Dawkins si multi altii, mai mari sau mai mici.

posted by Cristi at 11:23 am  

Saturday, October 23, 2010

Sf Dimitrie

img_1605-3.jpg

Saptamana asta se sta la coada in Bucuresti.
Imi imaginez crediciosi care isi planifica toamna asa cum alergatorii isi organizeaza atrenamentele, cantonamentele si cursele intr-un sezon. Ar putea exista firme care sa ofere coaching si consultanta pentru atingerea tuturor scopurilor, adica moastelor. Autocare, rucsace, saci de dormit, sandvisuri, toalete portabile… Ah, de ce nu am bani si timp?

posted by Cristi at 10:41 pm  

Saturday, December 19, 2009

Despre semnalizare

Buna seara. Astazi, despre semnalizare. Adica aia de la masina, stanga sau dreapta. Postul asta s-ar putea constitui intr-o scrisoare deschisa, cum am vazut ca se obisnuieste in ultimul timp :) , dar pentru ca, de fapt, stiu ca cei care citesc ce scriu eu aici oricum aud aceleasi lucruri si din gura mea, un asemenea demers ar fi similar cu unul in care eu as scrie aici pentru Obama.

Oameni buni, dragi soferi, smecheri la volan, cretini din trafic, a semnaliza NU echivaleaza cu o cerere aprobata din start pentru prioritate. Cu alte cuvine, NU, prioritatea nu functioneaza pe principiul pe care hotarati la voi la bloc care trage primu’ la poarta, “Priiiiim’!”, iar semnalizarea nu reprezinta un asemenea strigat! Si mai clar: daca VOI semnalizati, asta nu inseamna ca eu trebuie sa ma inchin la voi, pricepeti?

Ma simt dator sa explic asta, pentru toti idiotii de pe strazi care, daca mai au rabdare sa te injure dupa ce o comit, ca sa se simta bine pana la capat, iti urla un disperat: “Da’ n-ai vazut, frate, ca am semnalizat?!?!?” Ba da, frate, eventual IN TIMP ce faceai manevra geniala, am vazut ca ai si semnalizat, ca sa inteleg ca gata, sa ma duc acasa, ca acu te joci TU pe strada. Cred ca singura circumstanta in care semnalizarea ta imi spune mie ca eu nu am voie sa fac ceva e aia in care tu semnalizezi si te-ai angajat in depasire, iar eu as vrea sa fac acelasi lucru. Altfel, astepti sa trec eu, iar dupa aia poti sa omori pe altul. Cam asta voiam sa transmit colegilor din trafic.

A, si inca ceva, tot in spiritul Sfintelor Sarbatori de Craciun. Moarte Amenzi taximetristilor!

posted by Cristi at 9:20 pm  

Friday, November 27, 2009

Despre vizionari si modele

Ca pasionat de literatura “sifi” am inceput, fara sa stiu ca “incep”, cu Jules Verne. Lista e lunga si n-am facut-o eu, dar pare sa fi ghicit existenta unor concepte, probabil prin prisma nevoii de ele, ca telefonul, submarinul, televizorul si multe altele. O fi fost vorba intradevar de viziune, o fi fost vorba de inteligenta sau noroc. Habar n-am, poate multe din inventii existau deja in epoca intr-o forma primara, prin laboratoarele vreunor nebuni nebagati in seama in saloanele franceze. Toate astea combinate cu intuitia si cu cunoasterea naturii umane, a lucrurilor de care ea are nevoie si a eforturilor pe care e dispusa sa le faca pentru a le obtine il vor fi facut sa “vada” toate alea.

Tot intuitie si spirit de observatie iti trebuie si ca sa intelegi cum functioneaza o tara-mahala. Iti trebuie un nas fin sa sesizezi mecanismele perfect vizibile care ii face pe locuitorii tarii asteia sa functioneze. Majoritatea se uita si nu vede,  vechea poveste despre copacii care ascund padurea probabil.

Ma refer la Caragiale. Stiu ca s-a spus de sute de ori ca e mai actual ca niciodata si totusi nu poti sa nu te miri CAT de teribil si infricosator de actual e. El descria acum 150 de ani oameni si situatii eterne, invelite doar in hainele si vorbele secolului respectiv. Altfel, personajele lui sunt niste spectre, niste arhetipuri acronice care se misca inca printre noi, generand la nesfarsit aceleasi situatii ca atunci.

Si ca si atunci, politica si viata mondena sunt exponentele cele mai de seama ale fenomenului de mahala in care ne invartim. Personaje cu nume caracterizante joaca roluri ridicole cu pretentia ca actioneaza intru indeplinirea celor mai inalte idealuri ale natiunii iar noi ne prefacem ca ele conteaza si alegem sa fim aceeasi spectatori ale acelorasi piese.

Mai au exemplele rost? Nu stiu. Dar dau unul, recent. Ieri, o televiziune dezgroapa un prim-ministru pe care nu poate sa-l cheme decat Ciorbea. Acesta vine spune ca are habar dintr-o carte de o operatiune numita “Hemeiusi” prin care, intr-un trecut de mult apus,  s-ar finantat indepartarea de la putere a lui de catre nimeni altul decat actualul Basescu pe care il someaza public sa ne spuna daca este sau nu agent KGB. Pe seara unii se jura ca presedintele palmuieste copii si altii gasesc scrisori pierdute pe langa sedii de gazete. Rasu’-plansu’. Trist nu e ca lucrurile sunt adevarate ci ca oamenii si locurile trebuie sa poarte acele nume, sa faca acele lucruri si in general sa nu scape in vecii vecilor de doza de ridicol care pare sa le fi fost repartizata de “autor”.

Trist mai e si ca dupa toate astea e posibil ca adevarul sa fie altul. Caragiale se poate sa nu fi fost neaparat vizionar. El, saracu’, o fi scris despre ce se intampla in epoca, poate chiar cu speranta ca ea va fi depasita repede, ca orice lucru trecator. Nimic mai fals. Ada Milea spunea ca Ceausescu n-a murit, Ceausescu e in noi. Dupa o suta si ceva de ani, Caragiale e in toate si mai ales in NOI, care ne dovedim incapabili sa ne schimbam.

posted by Cristi at 4:44 pm  

Tuesday, March 3, 2009

Despre marketing

Ca azi cumparatorii sunt niste oi se tot spune. Ca industriile de tot felul sunt ciobanii turmelor astora oarbe, iar s-a mai zis. Insa mi se pare ca s-a ajuns in zona hilara a incercarilor de a convinge.

Acum vreo 2-3 ani spuneam in gluma, si incercam sa se inteleaga in acelasi timp ca sunt, daca nu convins, macar optimist ca acest lucru nu se va intampla, ca primul producator de aparate de ras care scoate model cu 5 lame e prost. Adica ridicol, adica aproape jignitor la adresa inteligentei mele, adica, in esenta demn de rasul competitorului. La vremea aia cred ca Gillette tocmai trecuse de la 2 la 3 lame iar Willkinson scosese aparat cu 4 cred. Speram ca e destul, ca ceea ce va urma e o schimbare in alta parte, nu pur si simplu adaugarea inca a unei lame. N-a fost sa fie asa, gillette produce acum un aparat cu 6 lame. Macar au avut bunul simt ca a sasea se fie plasata in alta parte, pentru alte scopuri, nu rasul propriuzis.

In alte parti ale rafturilor din supermarket poti vedea alte aberatii. Sampon cu extract de perle. Sunt sigur ca e adevarat, au fost suficient de idioti incat sa piseze 2 perle la 2 cisterne de sampon si sa spere ca cei care cumpara sunt la fel de tampiti incat sa creada ca si conteaza. Ca luciul ala si taria din perla se transfera direct in parul lor, se combina, ca in Spiderman, cu ADN-ul lor si de a  doua zi parul e pe masura de lucios.

Detergentul de mobila acum are extract de Aloe Vera. Ok, acceptand ca Aloe Vera e atat de minunat pe cat se povesteste, e al doilea panaceu dupa aspirina (si aici tot marketing, cati bani va fi facut Bayer cu povestea asta? )  sau tocmai de aia, de ce as vrea asa ceva? Ce sa mai fac cu mobila odata ce ea a inviiat si acum ii ies frunze. La mine in sufragerie e destul verde. Pe bune. Lasand la o parte ca 90% din targetul lor au mobila de pal. Daca invie melamina aia de la suprafata cu ce ma aleg? Pacura sau direct dinozauri?

Totul are micro/nano/electro particule. Lumea s-a desteptat, internetul e peste tot, au auzit cu totii de fizica cuantica, de nanotehnolgie, deci hai sa bagam nano particule de casmir in detergent, iarasi, sperand ca acele proprietati magice se vor transfera direct hainelor tale. Asa de ce nu spalam sau de ce nu hranim oaia cu casmir? Ar fi la fel de eficient.

La mancare e si mai tragic daca nu ar fi comic. Salata de icre. Ca sa aiba voie sa puna numele asta pe maioneza lui facuta din ulei, agenti de ingrosare, coloranti si zeama de peste (in cel mai bun caz) producatorul pune si 100 de boabe de icre.

Cand epuizezi lista componentilor miraculosi, scoasa de fiul vreunui marketer de pe wikipedia, incepi sa te joci din cantitati. 30% mai mult, 50% mai mult, imbunatatit, inmultit, nesimtit. Nu stiu ce producator de crema ce speculeaza frica femeilor de riduri a rulat vreo 1-2 ani o reclama in care ne explica efectele benefice a unei enzime, Q10. Dispareau ridurile, bine, asta fiind probat de teste clinice, adica de o bucatita de piele de porc sau de mort, pusa intr-o farfurie. Acum cu 100% mai multa enzima Q10! Pentru o si mai mare eficienta. Pai n-am inteles, asta se cheama ori ca 2 ani mi-ati tras teapa si mi-ati dat mai putina enzima decat aveam nevoie, ori acum puneti mai multa doar asa, ca oricum nu ajuta la nimic si se duce cand te speli.

Vorba lui Seinfeld, la ora asta in toate medicamentele cantitatea de substanta activa se determina dupa un algoritm simplu in 2 pasi. Incerci sa te prinzi care e doza fatala, si mai scazi 1-2 unitati. Eficienta maxima, acum cu 100000000% mai mult!

posted by Cristi at 5:23 pm  

Sunday, December 28, 2008

Despre sacrificiu, porci si ipocrizie

Desi m-as putea baga, superficial, ca de obicei, in rationamente pseudo-antropologice, n-am sa o fac. Indraznesc sa-mi dau doar cu parerea si sa spun ca sacrificiul ca act, face parte din istoria noastra ca specie, din dezvoltarea noastra religioasa, morala, mistica. O fi ceva legat de acel fior provocat de faptul ca poti omori o fiinta dar nu poti crea alta, sau de faptul ca iti asumi un gest violent pentru binele altora, pentru a indupleca un spirit nevazut, nu stiu.

Ok, nu mai sacrificam oameni.  Dar cam atat, magia momentului pare sa nu fi disparut de mult din trairile noastre. Mielul de pasti si porcul de craciun fac inca parte din mostenirea culturala a natiei noastre.

Acum insa vine implacabila masinarie birocratica a UE-ului si ne spune ca nu mai e voie sa bagam cutitul. Sangele nu are voie sa galgaie, animalul nu mai are voie sa horcaie disperat. Nu, el trebuie omorat cu mila, fara sa stie ce i se intampla.

Lasam la o parte cel mai evident exemplu, cel legat de corrida spaniolilor, exemplul e prea-uzitat si pana si UE afirma ca inca mai incearca sa-i convinga si pe ei sa renunte la acest “barbar” obicei.

Cred ca ipocrizia e ascunsa in alta parte. De fapt europeanului i se rupe de corrida pentru ca acolo e vorba de un spectacol, nu de o exploatare sistematica a unui animal in scopul de a furniza hrana populatiei. Ca manaca aia urechile si coada taurului sacrificat, e superflu, nu asta e scopul primordial.

Europeanul vrea sa aiba constiinta lui de ecologist de mall impacata. El trebuie sa se simta curat, fara sange pe maini, cand mananca un preparat din carne. Vrea sa doarma linistit ca a trecut prin aceasta lume si si-a alimentat organismul fara sa provoace suferinta. A bagat la mat fara sa-si sporeasca datoria karmica, fara sa creasca cantitatea de durere pe aceasta planeta.

Din motivul asta ii se pare mult mai uman sa omori mii de vaci tampe si porci obezi in abatoare decat sa dai voie unui taran, poate inca mai legat de natura si de energiile ei, sa sacrifice un animal in cadrul unui ritual din care sacrul nu lipseste chiar daca nu se aude Imnul Bucuriei. Taranul original, pe cale de disparitie, recunosc, se simtea mult mai umil, si mai sincer, cand facea o cruce pe fruntea inca calda a unui porc injunghiat. Pamantul cerea sange ca sa dea paine la anul. Asta era credinta lui pagana la origini, si nu o facea musai cu placere, dar o facea responsabil, si fara sa rateze sobrietatea ritualului, fara cruzime.

Azi,mancam pui omorati pe banda rulanta si vaci curentate. Pe langa colesterol, carnea obtinuta dupa standarde europene iti picura in sange si fericirea lor.

posted by Cristi at 12:53 am  
Next Page »

Powered by WordPress