Desi m-as putea baga, superficial, ca de obicei, in rationamente pseudo-antropologice, n-am sa o fac. Indraznesc sa-mi dau doar cu parerea si sa spun ca sacrificiul ca act, face parte din istoria noastra ca specie, din dezvoltarea noastra religioasa, morala, mistica. O fi ceva legat de acel fior provocat de faptul ca poti omori o fiinta dar nu poti crea alta, sau de faptul ca iti asumi un gest violent pentru binele altora, pentru a indupleca un spirit nevazut, nu stiu.

Ok, nu mai sacrificam oameni.  Dar cam atat, magia momentului pare sa nu fi disparut de mult din trairile noastre. Mielul de pasti si porcul de craciun fac inca parte din mostenirea culturala a natiei noastre.

Acum insa vine implacabila masinarie birocratica a UE-ului si ne spune ca nu mai e voie sa bagam cutitul. Sangele nu are voie sa galgaie, animalul nu mai are voie sa horcaie disperat. Nu, el trebuie omorat cu mila, fara sa stie ce i se intampla.

Lasam la o parte cel mai evident exemplu, cel legat de corrida spaniolilor, exemplul e prea-uzitat si pana si UE afirma ca inca mai incearca sa-i convinga si pe ei sa renunte la acest “barbar” obicei.

Cred ca ipocrizia e ascunsa in alta parte. De fapt europeanului i se rupe de corrida pentru ca acolo e vorba de un spectacol, nu de o exploatare sistematica a unui animal in scopul de a furniza hrana populatiei. Ca manaca aia urechile si coada taurului sacrificat, e superflu, nu asta e scopul primordial.

Europeanul vrea sa aiba constiinta lui de ecologist de mall impacata. El trebuie sa se simta curat, fara sange pe maini, cand mananca un preparat din carne. Vrea sa doarma linistit ca a trecut prin aceasta lume si si-a alimentat organismul fara sa provoace suferinta. A bagat la mat fara sa-si sporeasca datoria karmica, fara sa creasca cantitatea de durere pe aceasta planeta.

Din motivul asta ii se pare mult mai uman sa omori mii de vaci tampe si porci obezi in abatoare decat sa dai voie unui taran, poate inca mai legat de natura si de energiile ei, sa sacrifice un animal in cadrul unui ritual din care sacrul nu lipseste chiar daca nu se aude Imnul Bucuriei. Taranul original, pe cale de disparitie, recunosc, se simtea mult mai umil, si mai sincer, cand facea o cruce pe fruntea inca calda a unui porc injunghiat. Pamantul cerea sange ca sa dea paine la anul. Asta era credinta lui pagana la origini, si nu o facea musai cu placere, dar o facea responsabil, si fara sa rateze sobrietatea ritualului, fara cruzime.

Azi,mancam pui omorati pe banda rulanta si vaci curentate. Pe langa colesterol, carnea obtinuta dupa standarde europene iti picura in sange si fericirea lor.