Buna seara. Astazi, despre semnalizare. Adica aia de la masina, stanga sau dreapta. Postul asta s-ar putea constitui intr-o scrisoare deschisa, cum am vazut ca se obisnuieste in ultimul timp , dar pentru ca, de fapt, stiu ca cei care citesc ce scriu eu aici oricum aud aceleasi lucruri si din gura mea, un asemenea demers ar fi similar cu unul in care eu as scrie aici pentru Obama.

Oameni buni, dragi soferi, smecheri la volan, cretini din trafic, a semnaliza NU echivaleaza cu o cerere aprobata din start pentru prioritate. Cu alte cuvine, NU, prioritatea nu functioneaza pe principiul pe care hotarati la voi la bloc care trage primu’ la poarta, “Priiiiim’!”, iar semnalizarea nu reprezinta un asemenea strigat! Si mai clar: daca VOI semnalizati, asta nu inseamna ca eu trebuie sa ma inchin la voi, pricepeti?

Ma simt dator sa explic asta, pentru toti idiotii de pe strazi care, daca mai au rabdare sa te injure dupa ce o comit, ca sa se simta bine pana la capat, iti urla un disperat: “Da’ n-ai vazut, frate, ca am semnalizat?!?!?” Ba da, frate, eventual IN TIMP ce faceai manevra geniala, am vazut ca ai si semnalizat, ca sa inteleg ca gata, sa ma duc acasa, ca acu te joci TU pe strada. Cred ca singura circumstanta in care semnalizarea ta imi spune mie ca eu nu am voie sa fac ceva e aia in care tu semnalizezi si te-ai angajat in depasire, iar eu as vrea sa fac acelasi lucru. Altfel, astepti sa trec eu, iar dupa aia poti sa omori pe altul. Cam asta voiam sa transmit colegilor din trafic.

A, si inca ceva, tot in spiritul Sfintelor Sarbatori de Craciun. Moarte Amenzi taximetristilor!

Stimulat de nise lecturi recente si de dorinta de a-mi tachina o prietena ma gandeam azi iarasi la caini. Deja par a fi omniprezenti si prin bacau, care intr-o vreme era scutit de pacostea asta. Cineva a tacut si a facut, fara sa inflameze babele miloase. Azi sunt la conducere unii mai luminati, mai curati si mai milosi, se pare.

Asa, deci ma gandeam ca noi, ca specie a trebuit sa ne adaptam treptat la mediu, la animale care deveneau tot mai inteligente odata  cu noi, la vremea tot mai rece pe cat urcam spre nord, la boli tot mai grele, etc.

Cainii au norocul sa se adapteze direct la civilizatia noastra. Constat ca marea majoritate a cainilor stie sa treaca pe trecere, deja nu ne mai mira asta. E clar ca, fara sa fiu ironic, i-am omorat pe cei care nu intelegeau cum e cu zebra. Cei destepti au invatat, cei mai putin inteligenti s-au dus, si nici n-au procreat exemplare ne-instruite in ale codului rutier.

Se pare ca acum mai sunt doar exemplare care nu au inteles cum sta treaba cu rosul si verdele la semafor. Daca vrem sa le facem un bine, si ca cei de maine sa nu mai incurce culorile la semafor, nu putem decat sa-i calcam pe cei de azi.

Cand vor intelege si codul rutier va fi groasa. Obama nu va mai reprezenta mare lucru cand, in Romania, cainii vor fi pregatiti sa preia functii de conducere.

Am sa fiu scurt ca sa nu fiu acuzat ca obsesia mea despre cainii vagabonzi din iasi e chiar atat de grava.

Copiii mei stiu sa spuna cateva chestii: papa, pipi, pepe(ne), mama, tata, patu(rica), a(r)tu(r). Dar pe primul loc la frecventa, la cuvinte invatate, la animale invatate, la manifestari spontane, se gaseste simpaticul ‘Am-am.

Iesitul afara nu intotdeauna pa-pa, sau brrr-brrr, era o vreme cand era numai Ham-ham. Cand latra vreun catel pe afara, Ham-Ham se aude si la mine in casa. Cand ne plimbam pe afara, din 20 in 20 de metri mi se arata victorios un Ham-Ham care doarme pe la vreo umbra. Cand se trezeste Tudor noaptea speriat si il intreb ce are, mi se raspunde Ham-Ham.

Cat de normal e ca imaginea unui copil de nici 2 ani sa fie ca afara si plimbarea inseamna Ham-Ham? Cat de normal e ca sunetele cele mai comune care vin de dincolo de geam sa fie cel al vantului si Ham-Ham?

Cum sa le mai explic eu ca nu e normal sa fie atati caini pe strazi?

Azi am fost a doua oara la curs de fotografie care se desfasoara intr-un fel de amfiteatru polivalent de la casa cultura Mihai Ursachi din Parcul Copou.

Un om de care nu auzisem niciodata, Dan Mititelu (google), iti vorbeste acolo, 2 ore, structurat, dar si suficient de liber, despre fotografie.

Deocamdata sunt curios daca sunt capabil sa depasesc cat de cat stadiul de consumator, chiar si ala amator, de fotografie. Ce imi place mie acolo sunt 2 lucruri. Unul e ca omul te face sa gandesti si sa simti unele lucruri pe care doar le intuiai. Al doilea, mai de “struguri acri” e ca se spune de multe ori ca fotografia buna nu sta intr-un DSLR de ultima generatie. Ceea ce nu ma face insa sa ma opresc sa-mi doresc unul, dar ma face sa fiu mai rational.

Cum spuneam, am fost de doua ori, cursul abia a inceput si deja imi pare rau de intalnirile pe care le pierd fiind plecat in concediu. Mi-am mai pus insa gandurile in ordine, am mai inteles una, alta.

Cum ar fi ca fotografia tine mult de inspiratie, dar foarte mult si de exercitiu si disciplina. Mai vezi ca fotografia e psihanaliza dar si psihoterapie in acelasi timp. Fotografia mai e si o cenusareasa a artelor cateodata, desi subtilitatea si poezia care vin din participarea universului in mod egal cu cea a artistului sunt uimitoare.

Coincidentele, intamplarile si clipa sunt cateodata mai importante decar artistul, dar pentru mine personal, asta nu scade cu nimic valoarea unei fotografii in care e evident ca de fapt cineva sau ceva iti transmite un mesaj de dincolo de intentia fotografului.

Pe de alta parte, fotografii ce par intamplatoare cer o sensibilitate si o intuitie incredibile din partea ochiului si omului de dupa aparat dar si o sansa care sunt sigur ca nu apare oricui, fara dedicare.

Mai mult nu stiu ce as putea spune despre un domeniu al sensibilitatilor omenesti care tocmai asta face, reuseste sa vada si sa simta enorm, fara cuvinte.

La mall, la food court, mananc aproape zilnic. Daca ma trezesti la 3 noaptea (cand nu sunt deja treaz din cauza lui Victor) si ma intrebi ce gasesti in meniu la oricare din “restaurantele” de acolo pot sa-ti spun nu numai asta ci si unde exact sunt aranjate in vitrinele alea incalzite. Daca exista un singur argument logic pentru care nu se rotesc sau nu se diversifica meniurile alea (bine, in afara de KFC, care pana la urma, pt o reteta implementata strict inca au schimbat imens) eu promit sa mananc zilnic aceeasi mancare 30 de zile, fie ea de la mister pot sau mado.

Pe la Oscar, am mai trecut de vreo 2 ori, nimic nou, decat ca poate intr-o zi nu aveau apa minerala, noroc ca fiind bautor amator de vin, ma incumet si fara.

Am mai trecut o data chiar si pe la Sante. Interesantel. Ma abtin de la alte comentarii. CEVA inca lipseste, si nu, nu e vorba de fite. Chelerita era draguta si simpatica de data asta, altfel plecam avand in vedere ca a durat o ora si 2 mese care au venit dupa noi au fost servite inainte. Sa zicem ca se mai intampla.

Cel mai tare ramane in ultimul timp Casa Lavric intr-o seara cand juca romania la euro2008 si cand fata de trebuia sa ne serveasca a parut usurata ca ne-am lasat convinsi sa NU mai  comandam mancare, avand in vedere ca la 10 le-a zis sefu sa inchida. Bine, dupa ce am comandat o bere scumpa si un pahar de vin la fel de scump, in necunostinta de cauza ca nu fac si mancare, asa ca le-am dat pe gat repede si fara chef ca sa nu ne incuie inauntru, si am taiat-o la Cao. Unde e la fel de uratel dar macarea e buna si au adus si o chinezoaica draguta care e perfect de peltica si de tzatzaita.

La fel de tare a fost la olandezi, nici nu stiu cum se cheama, din super copou, unde am ajuns ca imi era pofta de clatite de 2 luni. Si unde mi-a adus o proasta ceai negru doar pentru ca m-a luat gura pe dinainte si am cerut “un ceai de fructe, NU NEGRU”. Nu e vorba ca imi plac chimicalele alea dar aveam o tuse seaca groaznica si numai un ceai negru aspru si astringent nu-mi trebuia. Mi l-a schimbat si mi-a adus nota cu 2 ceaiuri si a facut si scandal ca de ce sa platesc numai unul … De treaba si olandejii astia.

Theatro, langa sau chiar sub teatrul Luceafarul. Interesant, elegant, un pic cam luminos parca, si cam uniform la decoratiuni, trebuie incercat insa. Mancare buna, desi personal nu am fost super incantat de un orez, dar cred ca de fapt nu aia voiam sa mananc. Mai bucuros am fost de painitele cu unt de dinainte.

Am fost iarasi la Papa bun in Carrefour si raman la ideea mea ca ala e unul din locurile unde se gateste cel mai bine. Nu discut de locatie, preturi sau chelnerii usor tampitei.

La pergola nu mai fusesem demult. Aici mi-am luat un orez cu sofran dar mult mai bun e cel cu ciuperci de padure. Cred ca daca pergola s-ar gasi intr-o altfel de locatie as merge mai des. Dar agasantul zgomot a 100 de veceuri a caror apa e trasa continuu nu ma aranjeaza. Ma oboseste groaznic. Cine a facut harta feng-shui acolo a fost un amator.

Va urma.

Sincer, avand in vedere ca nu am mai scris demult, as fi preferat sa o fac despre filmele ultimei perioade. Am in cap cateva filme, unele foarte proaste, ca The Mist sau Passion of the Christ, sau unele foarte bune ca Everything is Illuminated sau The Kite Runner.

N-a fost sa fie deocamdata, insa in acelasi timp se strang frustrarile zilnice. Cumva, locul postului astuia ar fi in blogul celalalt, cel de frustrari, dar ceva parca il face mai personal asa ca am sa scriu aici.

Am mai mentionat faptul ca nu ma simt foarte iesean, probabil ca in afara de votul pentru primar, am sa le anulez pe restul, nu ma intereseaza semi-anonimii, boiernasii de provincie carora le curg balele dupa un post in consiliul local fara ca vreodata sa simuleze vreodata ca ii intereseaza si altceva decat afacerile lor.

Nu prea inghit psd-ul, din diverse motive (iliescu, geoana, mitrea, etc) dar cred ca in bucuresti l-as fi votat pe oprescu. Ce vreau sa spun e ca cuiul meu impotriva lui nechita nu e unul orb. Pur si simplu mi s-a parut anonim, invizibil, la limita competentei.

De cateva zile sunt fortat sa parcurg un drum inainte si inapoi prin oras, care ma poarta pe vestitul dn 28. Stiam de mai demult panourile similare dinspre capat de Tudor Vladimirescu, dar acum mi-au sarit in ochi cele care spun, textual : Va aflati pe DN28, drum aflat in administrarea guvernului liberal,cre refuza sa-l repare.

Sunt absolut convins ca undeva prin ministerul transporturilor sau de ce naiba minister tine ADN se gasesc cativa dobitoci care isi freaca mainile de bucurie ca nechita isi ia injuraturi de la ieseni pentru ca ei lasa in paragina un drum. Asa ca pe undeva inteleg si banerele lui. Dar frate, in pizda mamii lor de strazi din iasi, DN28 ala e ultimul drum de cacat din orasul asta unde ti-ai rupe planetarele si daca ai merge numai pe trotuar? De ce nu as face o cheta printre cunoscuti sa tin 2-3 zile un banner undeva prin tatarasi macar pe care sa scrie: Acestea sunt strazile primariei pesediste care refuza sa le repare?

Cam cat tupeu iti trebuie sa dormi 4 ani si acum in perioada electorala sa faci pe victima ca vai, DN 28 e bombardat si nu da tariceanu bani. Da prin oancea a tras cineva vreo raita in ultimele luni? Sunt vreo 2 santuri pana la cot, in BETON, nu in asfalt. Pe esplanada tatarasi a incercat cineva sa plimbe un carucior de copil fara ca acesta sa se dezintegreze din cauza vibratiilor?

Ei, deci de aia nu-l suport eu pe Nechita.

PS. Ce dracu cauta tramvaiele pe drumurile nationale ?!?

Restaurantul din titlu e mai vechiut prin Iasi, stiu, dar pana acum n-am apucat sa imi fac o parere finala.

Am fost ieri a patra sau a cincea oara si mi s-a confirmat ca nu sunt nebun. Sa o luam metodic.

(mai mult…)

Din cand in cand imi dau seama ca eu unu cred ca as putea trai si fara carne. Nu ca nu imi place, dar am realizat ca parca legumele sunt mult mai versatile. Poate ca de aia atunci cand am vazut reclama la un restaurant vegetarian in una din revistele gratuite am zis hai sa incercam.

(mai mult…)

Sunt iesean de 2 ani, oficial, dar in Iasi de prin ‘99. Ma cred indreptatit sa imi dau cat de cat cu parerea despre ce se intampla prin Iasi.

(mai mult…)