Despre scriitura
Cred ca una din cele mai mari minciuni pe care le poate spune un scriitor e ca personajele si intamplarile din randurile lui sunt fictionale.
A trebuit sa vad un film care desi incearca, nu reuseste sa fie ce-si doreste, The Darjeeling Express, ca sa pot pune in cuvinte ce simteam demult.
Cred ca totul vine din faptul ca in arta, mai ales, dar in general in creatie, nu poti inventa ceva din nimic. Nu poti construi de la 0 niciodata. In scris nu e altfel. Nu poti inventa trairi, e o realitate inerent umana. Oricat de mult empatizam cu cei din jur, oricat vibram la ce se intampla in jurul nostru, in ultima instanta sunten singuri in capul nostru, noi cu noi, izolati de restul. Macar si fizic, organic, nefiind compatibili cu standardul USB, nu ne putem niciodata conecta direct la gandurile si senzatiile altora.
Cum atunci sa inventezi personaje complete, care sa gandeasca independent de tine, autor? Esti condamnat sa te rupi in bucati, sa reetraiesti episoade dureroase, sa iti caricaurizezi apropiatii, sa te consumi pentru fiecare in parte, atunci cand creezi personaje si intamplari.
Scriitorii, in general neadaptati, schzoizi si suferinzi sunt prinsi in capcana lipsei unei comunicari reale, ideale, si sunt astfel nevoiti sa se dezvaluie sutelor, daca sunt norocosi, miilor, de necunoscuti care ii vor citi. Nu pot decat sa spere ca bucatile lor de suflet si amintirile lor sunt suficient de bine camuflate incat nimeni sa nu-i poata banui ca ei sunt la fel de vulnerabili ca cei pe care ii inventeaza. Si atunci sustin ca acestia, si intamplarile prin care trec ei sunt pur fictionale.