Monday, September 22, 2014

Despre drumuri. Si inceputuri.

Niste baieti, si un Aro, au plecat 40.000 de kilometri pana in Siberia. Si inapoi.
Despre unul stiu sigur, despre ceilalti doi pot sa banuiesc, ca pe langa expeditia in sine, drumul e de fapt despre ei. Nu mergi 40 de mii de kilometri doar sa ai de unde te intoarce. Cumva, ma gandesc, pleci tu si te intorci eu, altul.

N-am mai scris de aproape 3 ani.
S-au schimbat multe, dar mai ales in ultimul an. Ca si in imaginea de mai sus, drumul duce tot inapoi, la “tine”. Doar ca e neasteptat, intotdeauna sinuos.
Blogul asta e despre teorii personale, am zis asta. Si una, la care tin cel mai mult, e ca cele mai importante sunt adevarurile mici, descoperirile personale, care din pacate sunt netransmisibile. Ele exista doar pentru a fi decoperite la nesfarsit de fiecare, pe cont propriu.

Cand vrem sa “traim mai sanatos” sau sa ne “schimbam regimul de viata” incepem sa citim etichetele de pe alimente, sa mancam “sanatos”, sa mergem la sala, sa citim despre tipuri de exercitiu fizic, sa ne culcam devreme, sa ne lasam de fumat etc.
Si totusi lasam “sinele” deoparte. Acolo avem impresia ca nu avem nevoie de ajutor si informatii, ca ne descurcam singuri. Atacam deci simptomele, nu si cauzele. Nu e asta o ipocrizie?

Stiu ca suna a citat “de Facebook” si a iluminare “la pachet” si de aia nu sunt primul care o zice, dar drumul e cel mai important. Procesul e mai important ca proiectul.
In paradoxul lui Achile ti se spune ca Achile nu ar trebui sa poata ajunge testoasa pentru ca ar trebui sa parcurga jumatatea jumatatii jumatatii jumatatii si tot asa pana la sfarsitul universului si matematicii.
Si totusi o face. Nimeni nu stie cum. Poate ca, de fapt, reuseste doar pentru ca face primul pas.

posted by Cristi at 9:36 pm  

No Comments »

No comments yet.

RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Leave a comment

Powered by WordPress