Wednesday, June 22, 2011

Despre artisti

 img_3442.jpg

Artistului ii trebuie, prin definitie se pare, o masura de ratare, cat de mare nu scrie in reteta. Dupa caz, dupa gust. Nu degeaba si gatitul, ca si creatia artistica adevarata, cere inspiratie si improvizatie.

Dar cere si neliniste, inadaptare. Cere  dezorientare, dificultate in a naviga cu siguranta prin lume. Artistii pot pricepe cum fac altii sa aiba o viata si o minte linistita si pot sa creada despre ei ca isi doresc astea cu adevarat, insa nici nu sunt in stare sa le obtina si nici nu le sunt utile in demersurile artistice.

Ce zic eu decurge din niste observatii si concluzii personale. Si desi nu ma indoiam de concluziile astea nu reuseam sa inteleg totusi de unde determinarea asta directa intre ratare si artisti.

Acum insa am mai adunat o teorie la lunga mea lista de teorii despre lume. Cred ca arta si artistii s-a zbatut secole sa se elibereze de constrangerile exterioare, impuse de, din lipsa de alt cuvant mai general, societate (prin toate institutiile ei, de la familie si biserica pana la ). Arta a trebuit sa treaca de limitele generate de ceea ce credeau, paradoxal, cei din afara ei ca trebuie sa fie arta.

Cred ca de asta ceea ce numim pictura, literatura, sculptura, fotografia, dansul moderne sunt tot mai lipsite de forma, de canoane. Tot mai abstract, mai “unic” si deci mai interiorizat si mai personal. Pictura s-a dezbarat de pictural, dansul de ritm, sculptura de forme, poezia de rime. Au ramas principii, idei, concepte. Insa toate apartinand doar autorilor. Si deci invizibile. Pentru ca, iarasi paradoxal, desi sublimate la maxim, formele pomenite mai sus, devin tot mai putin purtatoare ale unui sens clar. Artistul, dezbarat de obligatii fata de public, sapa azi mult mai adanc ca in vremea Renasterii cand creeaza si deci ceea ce extrage el ii e clar numai lui.

Si credeam ca la originea absconsului sta abstractul. Dar nu, cred acum ca relatia nu e una de cauzalitate. Lipsa sensului pentru consumatorul de arta nu e forma in care ea se prezinta azi. Nu, sunt ambele urmari ale unei cauze mai profunde.

De fapt tot ce si-a dorit artistul intotdeauna, dar n-a putut din cauza conventiilor, era nu sa SE exprime, sa NE comunice ceva. Nu. Prins intre nelinistile proprii si dezamagirile venite din lumea exterioara el nu isi doreste decat martori ai existentei si tulburarii lui.

El tanjeste sa arate ca simte.

Si asta, ca orice axioma, nu se poate demonstra. Nu exista cuvinte care sa exprime ceva atat de simplu (asta daca cineva nu e atat de naiv incat sa considere literatura ca o arta a cuvintelor). Si atunci artistul striga cum poate. Isi doreste ca lumea nu sa-i inteleaga suferinta ci doar sa ia act de ea iar societatea sa-i semneze un soi de scutire medicala de la contractul social.

posted by Cristi at 9:19 am  

1 Comment »

  1. Imi place articolul, ai subliniat bine menirea artistului ca sa ii zic asa. Artistul nu este ca orice om normal, un artist este diferit si prin urmare simte diferit tot ce isi doreste el este ca ceilalti sa il lase sa simta in felul lui, sa nu il constranga sa intre in tipar. Oricum nimeni niciodata nu va reusi sa faca un artist sa fie ordinar, artistul este extraordinar prin simpla existenta.

    Comment by Alina — February 3, 2013 @ 6:10 pm

RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Leave a comment

Powered by WordPress