Tuesday, November 9, 2010

Despre bautura

Nu sunt, doamne fereste, vreun habotnic. Sau vreun propovaduitor al vietii sanatoase sub toate aspectele. Beau si eu 1-2 beri la 2 saptamani, ma mai ametesc la cate vreo petrecere, imi stiu limitele si oricum nu vad rostului bautului fara masura.

Si totusi mi se pare ca la nivel national alcoolismul e una din problemele cele mai mari, mai ales la tara, la un loc cu lipsa educatiei sau igiena precara. Dar despre asta n-o sa vedeti tot atatea emisiuni ca despre imprumuturile de FMI.

Nu pot intelege, sau nu vreau sa inteleg de ce toate bombele de cartier sunt pline la 7-8 dimineata sau de ce 99% din mesterii pe care ii aduci in casa vin cu macr un bidon de bere de 2 litri la ei, pe care il termina pana la pauza “de masa” de la pranz. De, e grea munca, ti se face sete si nu da bine sa bei apa oamenilor, ca au apometre, saracii.

Bun. Ne-am dus si noi la pozat la Dobrovat, intr-o duminica dimineata, pe la 8-9, ca erau lumina si culorile de pe dealuri faine. Pe jos prin sat, spre manastire. Totul bine si frumos, dar ni s-a facut cam foame. Am intrebat niste copii de prin curtea manastirii unde gasim un magazin. Ne explica unul un drum peste un delusor, printr-o faneata ingradita, spre un magazin.

cnv000036.jpg

Cum sarim gardul si iesim pe drum, pe scurtatura, dam de un grup de barbati si femei care mergeau la cules de bureti. Buna ziua, cautam si noi un magazin. Pai haideti ca va aratam noi. Si ne luam dupa ei. Urcam prin satul pustiu si cam sters (nu semana cu asezarea umana pe care ne-i imaginasem noi, mai ales una in jurul unei manastiri). Uitati, acolo, la portile alea maro, unde intra si aia… ne zic ghizii nostri si o iau spre padure.

Pe portile maro mai intrau 2 barbati, care se pornisera din poarta unei case,  ceva mai la vale.Intram si noi pe portile fara nici un insemn ca inauntru ar fi vreun magazin. In curtea saracacioasa si tipica de tara cei doi barbati proaspeti veniti se asezasera la o masa alaturi de alti doi care erau deja acolo.  Sub umbrarul uscat de vita mai era o singura masa pe care o femeie taia niste varza. Toti ochii erau atintiti pe noi.

Octavian intreaba, la risc: O cafea? Nu, nu facem zice femeia mirata. Aha, zicem noi. Da niste pufuleti, biscuiti, ceva? Femeia, parca il luase pe nu in brate: Nuuu, n-avem. Totul durase cateva secunde, abia pe parcurs observam ca cei 4 aveau in fata pahare cu tarie si niste sticle cu bere la 9 jumate dimineata sau ca nici inauntru nu era vreo carton pe care sa scrie magazin mixt sau ceva care sa dea de inteles ca s-ar gasi ceva de cumparat in afara de bautura.

Ne-am simtit ridicol si am plecat chicotind.Am gasit, mai la vale, pe fix acelasi drum, alt magazin, pe langa care trecusem initial,pe care nu ni-l indicase nimeni in drumul nostru ghidat. Ne-am prin singuri pentru ca intre timp oprise in fata o dacia papuc din care se descarca paine.

Ne-am dat, pe urma, seama de rationamentul celor care ne condusesera la “magazin”: 3 barbati, din care 2 barbosi, cauta duminica dimineata un magazin. Ce pot ei cauta decat alcool?

posted by Cristi at 12:01 pm  

Tuesday, November 9, 2010

Despre animale

img_3085.jpg

“Blaj. Alexandru. Ca unu este.”

Asa ne zicea domnul de mai sus, prin primavara, cand l-am intrebat pe ce adresa sa-i trimitem fotografiile. Eram in Marisel, Cluj, si el ne primise la el pe domeniu, ca nu pot sa-i zic curte. Ne primise sa-i fotografiem animalele, curtea, capitele de fan, “da’ nu in casa, ca acolo nu avem ce sa vedem”. Era mandru mai ales de un bou baltat caruia ii punea dragastos capul in poala si se poza cu el.

Si apoi vorbea in dodii. Iarba pe care o cosea de acolo nu-i ajungea peste iarna pentru toate animalele. De unde mai lua? Pai de acolo din curte. O cosea singur cu ajutoare si era de acord ca era foarte frumos la el in ocol, dar vara.

Acu’ doua saptamani am iesit tot cu Octavian, dar cu George in loc de Constantin , la Dobrovat in loc de Cluj. Ne-am hotarat ca ne-am plictisit de oras si de alb-negru si ca mergem “pe dealuri” unde se coceau culorile de toamna, eventual intr-un sat, sa pozam oameni de la tara.Am lasat masina in fata unui pod in constructie si am intrat pe jos spre sat.

cnv000011-2.jpg

Pe un camp, un om priponea vreo 3 cai.

Eu: Buna ziua!

El (circumspect, fara sa se uite spre mine):  Buna ziua…

Eu (cu talentul nativ in a aborda oamenii straini, il iau “pe ocolite”): Pot sa fac cateva poze?

El (si mai circumspect): Cui?

Eu (diplomatic): Pai… la cai. Si incep sa declansez, sa fiu sigur ca am macar 1-2 cadre inainte sa zica nu.

El (inciudat):  Eh. Pai nu merita ei poze…

Eu (amuzat, crezand ca se refera la starea cailor, care nu erau chiar armasari proaspat tesalati, cum am citit eu ca se face cand vrei sa ingrijesti un cal ca lumea): Ei, pai de ce?

El (referindu-se, tot mai evident, la calul cu care tocmai se chinuia): Pai nu merita aista pozat, ii cam rau…

Eu (facand conversatie si declansand): Pai ce-a facut?

El: Pai nu asculta, ma cam supara…

Eu (orasean amuzat): Na, pai e animal.

El (iritat ca nu pricep): Ei! Animal-animal, da’ ce prostii are in capul ala…!

Eu (fara replica):

cnv000007.jpg

posted by Cristi at 11:23 am  

Powered by WordPress