Friday, November 27, 2009

Despre vizionari si modele

Ca pasionat de literatura “sifi” am inceput, fara sa stiu ca “incep”, cu Jules Verne. Lista e lunga si n-am facut-o eu, dar pare sa fi ghicit existenta unor concepte, probabil prin prisma nevoii de ele, ca telefonul, submarinul, televizorul si multe altele. O fi fost vorba intradevar de viziune, o fi fost vorba de inteligenta sau noroc. Habar n-am, poate multe din inventii existau deja in epoca intr-o forma primara, prin laboratoarele vreunor nebuni nebagati in seama in saloanele franceze. Toate astea combinate cu intuitia si cu cunoasterea naturii umane, a lucrurilor de care ea are nevoie si a eforturilor pe care e dispusa sa le faca pentru a le obtine il vor fi facut sa “vada” toate alea.

Tot intuitie si spirit de observatie iti trebuie si ca sa intelegi cum functioneaza o tara-mahala. Iti trebuie un nas fin sa sesizezi mecanismele perfect vizibile care ii face pe locuitorii tarii asteia sa functioneze. Majoritatea se uita si nu vede,  vechea poveste despre copacii care ascund padurea probabil.

Ma refer la Caragiale. Stiu ca s-a spus de sute de ori ca e mai actual ca niciodata si totusi nu poti sa nu te miri CAT de teribil si infricosator de actual e. El descria acum 150 de ani oameni si situatii eterne, invelite doar in hainele si vorbele secolului respectiv. Altfel, personajele lui sunt niste spectre, niste arhetipuri acronice care se misca inca printre noi, generand la nesfarsit aceleasi situatii ca atunci.

Si ca si atunci, politica si viata mondena sunt exponentele cele mai de seama ale fenomenului de mahala in care ne invartim. Personaje cu nume caracterizante joaca roluri ridicole cu pretentia ca actioneaza intru indeplinirea celor mai inalte idealuri ale natiunii iar noi ne prefacem ca ele conteaza si alegem sa fim aceeasi spectatori ale acelorasi piese.

Mai au exemplele rost? Nu stiu. Dar dau unul, recent. Ieri, o televiziune dezgroapa un prim-ministru pe care nu poate sa-l cheme decat Ciorbea. Acesta vine spune ca are habar dintr-o carte de o operatiune numita “Hemeiusi” prin care, intr-un trecut de mult apus,  s-ar finantat indepartarea de la putere a lui de catre nimeni altul decat actualul Basescu pe care il someaza public sa ne spuna daca este sau nu agent KGB. Pe seara unii se jura ca presedintele palmuieste copii si altii gasesc scrisori pierdute pe langa sedii de gazete. Rasu’-plansu’. Trist nu e ca lucrurile sunt adevarate ci ca oamenii si locurile trebuie sa poarte acele nume, sa faca acele lucruri si in general sa nu scape in vecii vecilor de doza de ridicol care pare sa le fi fost repartizata de “autor”.

Trist mai e si ca dupa toate astea e posibil ca adevarul sa fie altul. Caragiale se poate sa nu fi fost neaparat vizionar. El, saracu’, o fi scris despre ce se intampla in epoca, poate chiar cu speranta ca ea va fi depasita repede, ca orice lucru trecator. Nimic mai fals. Ada Milea spunea ca Ceausescu n-a murit, Ceausescu e in noi. Dupa o suta si ceva de ani, Caragiale e in toate si mai ales in NOI, care ne dovedim incapabili sa ne schimbam.

posted by Cristi at 4:44 pm  

Powered by WordPress