Friday, January 30, 2009

Despre fotografie si razboi

Imi permit in cele ce urmeaza o analiza, de amator, asupra a ceea ce se cheama, probabil, fotoreportaj de razboi. Analiza nu va fi una obiectiva, dimpotriva, nu am inteles niciodata cum poti sa analizezi artele vizuale, sau ca sa fim mai exacti, comunicarile vizuale, obiectiv.

Sa zicem ca cineva va arata un fotoreportaj din Gaza, ca tot e de actualitate. Personal, fara sa ma uit pot sa jur ca am sa gasesc asa:

  • mame/surori cu basmalele clasice pana la sprancene, prinse bocind si ridicand mainile spre cer disperat-acuzatoare;
  • frati/tati incrancenati, carand sicrie iar in ochi lise citeste razbunarea, vezi kalasnikovul de maine in ochii lor;
  • copii jucand fotbal in praf, in fundal, out-of-focus, o scoala, eventual nitel bombardata.
  • copii cu arme

Cireasa de pe tort de obicei e reprezentata de clasicele bucati de om sfartecat prinse ori direct acolo unde respectivul a calcat pe mina, ori in sala de operatii, pe targa, etc. Dar musai in prin-plan, sa se vada structuri anatomice de care habar nu aveai.

Nu stiu, probabil ca in principiu astea se datoreaza imaginilor gata stocate, inconstient, de respectivul fotograf, fara voia lui, din noianul de imagini care i-au bombardat si lui retina la tv, in ziare, etc. Mai pot fi de vina cliseele discrete de prin filmele de la hollywood, primele secunde dintr-o scena, de obicei momentul cand ti se scrie cu fonturi pseudo-arabe numele locatiei in care regizorul tocmai te-a plasat.

Accesul al clisee consumate, facile, la retele probate, la compozitii gata canonizate de marii maestri care isi impoart fotografiile in categorii de genul SIDA, SOMALIA, GAZA, FOAMETE, toate astea sunt nu musai comode, cat automate, reflexe, ca stranutul cand te uiti in soare. Ce naiba poti sa pozezi in Gaza la o adica?

Dincolo de astea insa mi se pare ca mai exista o cauza mai subtila. Sa recunoastem, e greu sa te duci acol, cere curaj, si nu sunt ironic. Cere o doza de nebunie, de nepasare, un spirit de aventurier. Apoi, imi pot doar imagina hatisul birocratic si de relatii care iti trebuie ca sa ajungi intr-o zona fierbinte, talentul pe care trebuie sa-l ai sa nu superi pe nimeni, sa stii cand sa tii capul la cutie. Toate astea sunt de apreciat. Ajuns acolo esti aruncat in valtoarea unui razboi. Razboiul ucide si femei si copii, sau mai rau, ii schilodeste pe viata. Razboiul arde bibliotcei, darama moschei. Ingroapa civili de vii printre daramaturi. Si tocmai asta face sa fi ajuns acolo degeaba, daca tu fotografiezi fix astea. Stiu lucrurile astea deja, dupa cum se vede. Da, dar de la ALTI fotografi, sa fii al miilea care merge acolo ca sa imi repeti aceleasi povesti, sa-mi arati atrocitati, e comparabil cu pozele de pe pachetele de tigari. Ca fumator, inveti sa le ignori asa cum ignori un scuipat pe jos. Te doare in pix, te protejezi, in ultima instanta, ca sa nu-ti incarci sufletul cu orori. Deci efectul urmarit (daca a existat unul) e ratat, se obtine opusul.

Da, dar cum ramane cu fotograful, ar putea el intreba. El ce sa faca? Aici intervine subtilitatea de care vorbeam. Odata ajuns acolo, probabil ca bucatile de copii produse de un obuz trebuie exorcizate, trebuie predate mai departe, nemestecate, aruncate ca un cartof fierbinte, pentru aceeasi protectie mentala. Sa imi arati si altceva, cum ar fi munca doctorilor de a salva viata descompusa pe targa, scoala daramata, mai degraba decat fotbalistii in carje, copiii care se nasc intr-o tara inexistenta, decat cei ingropati, si asa mai departe, asta presupune stapanire de sine, asumarea meseriei si rasplatirea eforturilor personale si ale altora care te-au dus acolo. A arata povesti mai subtile, dar mai patrunzatoare, in fata carora imi pot lasa garda jos, presupune stapanire de sine, maturitate si autocenzura.

Sa declansezi repede, tocmai ca sa fii orb in fata imaginilor ingrozitoare, ca apoi sa te intorci cu spatele si sa fugi la urmatoarea, asta e mai simplu decat sa stai sa privesti, sa compui alta poveste si sa pastrezi pentru tine restul, sperand ca odata, cineva te va intelege si pe tine, va vedea sacrificiul tau. Iar daca nu, asta e, nu TU, fotograful de razboi care va visa urat la noapte, esti personajul principal in fotoreportajul de razboi.

posted by Cristi at 4:25 pm  

Powered by WordPress